Fabio Capello nu a anunțat încă care sunt cei 23 de jucători ce vor face deplasarea în Africa de Sud, însă presa din Anglia a descoperit deja câteva nume de pe lista celor ‘lăsați acasă’.
Suprinzător pe ea se află extrema dreapta Theo Walcott (Arsenal) și vârful Darren Bent (Sunderland), dar și Leighton Baines (Everton) sau cel considerat noua speranță a Angliei: Adam Johnson (Manchester City). Michael Dawson, Tom Huddlestone (Tottenham), Scott Parker (West Ham) sunt ceilalți trei jucători care nu vor merge în Africa de Sud.
„Sunt foarte dezamăgit că nu am fost inclus în lotul care merge în Africa de Sud, dar respect în totalitate decizia domnului Capello. Vreau să urez succes echipei și sper să facă un turneu final reușit”, a spus Walcott, după aflarea veștii.
Presa din Albion a anunțat că selecționerul Angliei i-a contactactat telefonic pe cei care nu vor face deplasarea și le-a explicat care sunt motivele pentru care ies din lot.
Cei 23 de fotbaliști convocați sunt următorii:
Portari: Joe Hart (Manchester City), David James (Portsmouth), Robert Green (West Ham).
Fundași: Jamie Carragher (FC Liverpool), Ashley Cole (Chelsea), Rio Ferdinand (Manchester United), Glen Johnson (Liverpool), Ledley King (Tottenham), John Terry (Chelsea), Matthew Upson (West Ham), Stephen Warnock (Aston Villa).
Mijlocași: Gareth Barry (Manchester City), Michael Carrick (Manchester United), Joe Cole (Chelsea), Steven Gerrard (Liverpool), Frank Lampard (Chelsea), Aaron Lennon (Tottenham), James Milner (Aston Villa), Shaun Wright-Phillips (Manchester City).
Atacanți: Peter Crouch (Tottenham), Jermain Defoe (Tottenham), Emile Heskey (Aston Villa), Wayne Rooney (Manchester United).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER